Versuri: Doamnelor mele

Strofa 1:
Vreau să mă bucur de fiecare zi orice ar fi
Că nu trăim pentru facturi și datorii
Mulțumesc muzicii că mai alungă stresul
Sunt doar un om și înțeleg viața prin versuri
Încă învăț lecții și de la mine am pretenții
Dar nu-s mereu atent la neatenție
Uneori mă depersonalizez până uit
Alteori îmi amintesc fiecare cuvânt
Pierdut de mult printre scaune de stadioane
Mai scot diamante prin graffiti-uri de creioane
Vă dau frisoane ca la casino jetoane
Când vă las coroane în castroane pe post de macaroane
Cu brânză dulce și stafide la cuptor
Dar mie-mi sunt dăunător și mai puțin de ajutor
Dar sunt un bun apărător, perseverent ca scriitor
Un călător aflat în zbor pe un traseu strălucitor
Cu numele sonor, și peste ani un trecător
Visător, al artei umil servitor
Eu sunt ca radioul vechi, nu televizor
Parfum The Gloria 4 și după ce mor
Am altă școala, în fine, ca mine nu scrie nimeni
E marfă că se încearcă, dar nu prea le iese bine
Cred că vin eu din alt secol sau ceva
Cu stilul meu tot verde mereu ca și iedera
Pace învățătoarea mea, Viorica Simionescu
Ea m-a învățat poezia, muzica și versul
E dedicat și pentru doamna Chiriac
Și pentru doamna Munteanu c-au educat golanul
Și știu, bunica m-a învățat să scriu
Pe o prispă de la țară și un cer rumeniu
Predestinat să fac asta, cu precădere
Acum doar recunoscător doamnelor mele.

Strofa 2:
Nu sunt cuvinte să exprime dragostea ce-o port în mine
Nu sunt litere destule, n-au cărțile atâtea file
Dar încerc să rup o foaie, să scriu "sărut mâna, mamă"
Să te fac mândră de mine, uite puiul tău cum zboară
Nu sunt scuzele destule, nu sunt florile-n grădini
Să mă ierte fata asta c-am fost trandafir cu spini
N-am știut să nu mă cert, poate am să-nvăț odată
Nu mi-e inima întreagă decât atunci când mă iartă
Și mi-e dragă, atât de dragă că mă sperii să n-o pierd
Și-s bezmetic la tristețe, nici nu știu ce să mai cred
Dar aștept și eu ca proștii să devin mai înțelept
Și să nu supăr aiurea femeia ce-o strâng la piept
Și văd multe fire albe, îmi spune că io le-am scos
După nopți de băutură și discuții fără rost
Și mă simt atât de prost, când eu știu că fără ea
Nu știam ce-nseamnă viața, nu știam a respira
Mă trezesc după tâmpenii când sunt vai de capul meu
Și regretele se-adună, mă comport ca la liceu
Și degeaba sunt mai mare când dau același rateu
Uite tată, cât mă doare c-am ajuns la fel și eu
Sper s-apuc s-ajung în viată varianta mea mai bună
Că dacă nu mă iubea, nu putea să mai rămână
Viața mea-i ca o furtună, cum trăiesc rămân așa
Și-o să rămân împreună numai eu cu doamna mea.

Outro:
Iartă-mă...