Vlad Dobrescu - Cautarea continua (ft. Dorian) - (Versuri)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Cautarea continua (ft. Dorian) - (Versuri)
Vlad Dobrescu - Cautarea continua (ft. Dorian) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

Strofa 1 (Vlad Dobrescu):
Când îți cauți jumătatea tre' să iei în calcul posibilitatea
Ca la un moment dat, se tirează cu jumate
Dar tu, hipnotizat, riști să ignori cu ochii la bust
Atâtea steaguri roșii, de zici că-i 23 august
Nu că-s eu perfect, n-am zis asta, am ditai
Scheletele-n dulap ca Grigore Antipa
Da-mi cunosc lecțiile, deci indiferent cât de sexy e
Nu pot să trec cu vederea, ca un orb în intersecție
Că nu-mi plac proaste, și nici bagaboante
Băiat deștept, până și pula știe carte
Și nu vreau să le combin pe toate, dar din ce am remarcat
Dacă le combinam pe toate, poate ieșea una întreagă la cap
Nu vreau una care doar mă freacă la cap
Asta a jurat că se răzbună, supărată că am plecat
Dar ea voia tot timpu’ sa tragă pe nas câte-un morman
Eu i-am zis pas, că voiam nevastă, aspirator am
Dar femeia-i chiar nebună, nici nu-mi vine să mă supăr
N-am mașină, deci s-a dus și-a zgâriat cu cheia un Uber
Și până și-acum, gagica încă-mi bubuie telefonul
Ca-n Liban să-mi scrie că eu-s de vină
Căutarea continuă…

Refren (Dorian):
Dacă nu-i asta, poate e următoarea
Așa-i căutarea, nu mă dau bătut
Au fost multe, dar unele doar cu minte
Unele doar suflet, unele doar trup
Nu mă opresc, așa-i firesc
N-am cum să învăț dacă nu greșesc
Și dacă nu-i asta, poate e următoarea
Continuă căutarea, mă ocup…

Strofa 2 (Vlad Dobrescu):
Acuma, fanii mei probabil s-au panicat toți trei
Că Vlad s-ar fi înmuiat, dar asta nu-i chiar o piesă de dragoste
Că dragostea-i pentru totdeauna, până nu mai e
Te lasă numai suferind, c-un suflet lipsa în urma ei
Durează circa trei ani, după care ți se ia
Și vrei altceva, orice, decât s-o mai vezi pe ea
Și atâtea certuri, non-stop, nici nu se mai ține scorul
E ceva la modu’, am dat și noi goluri, au dat și ei goluri
Următorul se crede norocos, zice că-s fraier
Eu răsuflu ușurat, de parcă am scăpat de pârnaie
Dar mă simt singur, dar găsim sigur ceva pentru asta
Sunt din nou în club, încercând să ignor muzica proastă
Și ridic paharu-n aer, dar am doar aer în pahar și apă plată
Că nu mai vreau sa se întâmple, ca altădată
Când eram beat, credeam că m-am culcat cu o bucată
Dar m-am trezit în pat cu-n cap de cal, ca-n Godfather
Si iată, cum se desprinde din mulțime
Ne înțelegem din priviri și se-ndreaptă direct spre mine
Dar poate o să am noroc mai mult episodul următor
Că asta a scos tableta, și-a întrebat dacă sunt fumător

Refren (Dorian):
Dacă nu-i asta, poate e următoarea
Așa-i căutarea, nu mă dau bătut
Au fost multe, dar unele doar cu minte
Unele doar suflet, unele doar trup
Nu mă opresc, așa-i firesc
N-am cum să învăț dacă nu greșesc
Și dacă nu-i asta, poate e următoarea
Așa-i căutarea, nu mă dau bătut
Au fost multe, dar unele doar cu minte
Unele doar suflet, unele doar trup
Nu mă opresc, așa-i firesc
N-am cum să învăț dacă nu greșesc
Și dacă nu-i asta, poate e următoarea
Continuă căutarea, mă ocup…

Outro (Dorian):
Sunt doar de moment sau de ambient
Dacă nu le cred, (nu, nu, nu, nu)
Nu împart sentimentul
Sunt transparent
Că nu vreau să mă mai ia din nou…
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Cautarea continua (ft. Dorian) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Cautarea continua (ft. Dorian) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)
Vlad Dobrescu - Cautarea continua (ft. Dorian) - (Versuri)

Piesa Oficiala: Cautarea continua (Visualizer)
Data: 5 Decembrie 2024

Produs de: SPELL
Trompeta: Sergiu Bivol
Editare: Vlad Dobrescu
Mix: Vlad Dobrescu
Master: NCTK

Auditie placuta:
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Recunoscator (ft. Vlad Flueraru, Deliric, Frank, Tomi Marfa, Fraxu, DOC, Boga) - (Versuri)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Recunoscator (ft. Vlad Flueraru, Deliric, Frank, Tomi Marfa, Fraxu, DOC, Boga) - (Versuri)
Vlad Dobrescu - Recunoscator (ft. Vlad Flueraru, Deliric, Frank, Tomi Marfa, Fraxu, DOC, Boga) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

Intro (Vlad Dobrescu):
Haha!
Sună atât de bine doamnelor și domnilor
Ne-am adunat câțiva prieteni aici
Și-o s-o dăm cam așa

Strofa 1 (Vlad Flueraru):
Yeah, ah
Fac ce fac și tot m-aleg cu oamenii de treabă
Mă lucrează ei când viața asta nu mă bagă-n seamă
Companie bine pusă la punct prin organigrame
Cu resurse tot umane și când suntem animale
Toată pâinea asta și tot suntem plini de foame
Sufletele subtitrează filme cu zero reclame
Când alții mă scoteau din fire până mi-erau albe
Ăștia de la zile negre m-aduceau la "Zi-le Vlade!"

Strofa 2 (Deliric):
Zâmbesc la viață, ea-mi zâmbește înapoi
Binele și răul își dau târcoale ca peștii Koi
Încerc să țin ritmul, ăsta e dansul
Nu-ncerc să fiu primul, primează să prind balansul
Cu-onoare ca Balzac la mare pe-un mal, pe-un hamac
Cu țigla pe casă, beton ca la Pramac
Nu prea mai caut drama
Tratament la traumă-i dau Cuprana
Un fir epic să-mi coasă rana

Strofa 3 (FRANK):
Grateful că pot să fac asta și s-o-npart cu oameni
Muzica mi-e ca o mamă dar și ursitoare
Familia-i aproape, nu se simte nicio foame
Fiindcă facem lei cu frații până o să ne crească coame
Trăiesc ce unii zic noroc, alții manifestare
Unii visează inorogi, dar eu am vise clare
Planu-i pus la punct și începe să ia amploare
De vreo zece ani tot scriu la asta, nu-i din întâmplare

Strofa 4 (Tomi Marfă):
Recunoscător pentru momente-n care râd și pentru clipe care dor
Ce-ar fi ceru' fără nori?
Oare mi-ar lipsi furtuna?
Huh, mereu o să vreau exact ce nu am
Ce-ar fi albina fără flori?
Îm trăiesc prezentul c-am trecut și de viitori
Am alergat în cerc și cercu-i într-un pătrat
Pune preț pe ce nu poți cumpăra

Strofa 5 (FRAXU):
În timp ce unii își măsoară viața în bani, mașini și case
Eu vreau harta deblocată până la GTA șase
Am învățat să-mi pese doar de cine îmi dă pase
Vreau mese mari cu frații, nu mai vreau s-ajung la mase
Vreau să aflu toate secretele și nu de la Laura
Fac terapie pentru asta, shoutout pentru Paula
Că mi-a dat perspectivă în momentul în care eram mort
Priveam un diamant și eu ca prostul îl vedeam un romb

Strofa 6 (DOC):
Sunt binecuvântat, da' e la fel și versu'
Am împodobit un brad, ăștia-i zic universul
Și-o să tot facem asta că ne place mersul
Oameni potriviți la locul potrivit, de-s Guess Who
Sun așa de brut dar scriu din secolu' trecut
Dac-ascult tot ce-am făcut cam aia-i viața mea pe scurt
Mă bucur de jurnal, sper să vă regăsiți în el
Vă mulțumim, gen nouășpe nouă șapte pân' la cer (Facem)

Strofa 7 (Bogă & Vlad Dobrescu):
Recunoscător pentru rap bun
Mentorii mi-au dat aripi, Red Bull
Bogă de la 15 ani nu credea c-o să ajung aicia, bietul
Când stătea-n primul după ce și-a pierdut biletul
Alții mă credeau credul, eu aveam încredere
I-o diferență între ce-am pierdut și pierdere (Așa e)
A zis și Vlad odată (Ce)
Noroc c-am înțeles (Aha) acuma-s eu aici să dau mesajul pentru rapperi

Strofa 8 (Vlad Dobrescu):
Eu după ce termin asta merg să stau lângă ocean în Asia cu fata
Și martie în alb cu brigada, vreau să-nvăț să mă dau cu placa
A-nceput să-mi placă viața, n-am de gând s-o las să treacă
Și am ocazia să bat în lung și-n lat lume-asta-ntreagă
Ayahuasca-n America de Sud și Boga-n Zanzibar
Ca să-mi vindec traumele din trecut și panica
Și să las jos balastu' ca să pot să mă-nalț mai sus ca un astru
Steaua asta căzătoare și-a ales alt drum
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Recunoscator (ft. Vlad Flueraru, Deliric, Frank, Tomi Marfa, Fraxu, DOC, Boga) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Recunoscator (ft. Vlad Flueraru, Deliric, Frank, Tomi Marfa, Fraxu, DOC, Boga) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)
Vlad Dobrescu - Recunoscator (ft. Vlad Flueraru, Deliric, Frank, Tomi Marfa, Fraxu, DOC, Boga) - (Versuri)

Piesa Oficiala: Recunoscator (Visualizer)
Data: 5 Decembrie 2024

Produs de: SHVN
Editare: Vlad Dobrescu
Mix: Vlad Dobrescu
Master: NCTK

Auditie placuta:
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Nimic pe lumea asta (Versuri)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Nimic pe lumea asta (Versuri)
Vlad Dobrescu - Nimic pe lumea asta (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

Strofa 1:
Veghez trupu' ăsta în care nu mai locuiește nimeni
Afară ceru' pare că râde de mine, cât de senin e
Da' simt că mă vindec dacă-l privesc, că zbor direct cu amintirile
În vremuri simple, când grijile erau puține
Mă simțeam în varful lumii stând sus, pe umerii lu' tata
D-acum mama plânge pe umărul meu și strigă-n zadar
Sunt bărbat acum, deci gata
Trebuie să-i ofer echilibrul
Da' mă simt nepregătit să-nfrunt realitatea de unu' singur
Lucrurile apar mai clare, văzute în rеtrovizoare
Văd unde am greșit, da' nu mai pot să mai dau înapoi și doarе
Că ne-a dat tot ce-avea să ajungem unde suntem
Și tot ce-am fost eu în stare să-i dau inapoi e o cruce de lemn
Știu cum poți să clădești de pe ambele maluri
Dar veneam din alte vremuri și aveam cu totu' alte valori
Nu era de acord cu atracția mea către viața de stradă
Aveam un plan, da' nu i-l spuneam că nu credeam c-o să-l înțeleagă
Speram doar să apuce să vadă ce-a vazut o lume întreagă
Da' pană m-am ridicat eu, el nu mai putea să meargă
Frate-miu-i cap de familie, are nevastă și-un băiat
Îl cheamă tot Vlad, eu, tot ce-am realizat e muzica asta
Și multi zic c-asta compensează, dar eu nu cred
Altfel nu pot să-mi explic de ce simt golu' ăsta-n suflet
Și nimic nu poa' să-l umple, toți ne ducem crucea proprie
Eu încerc să nu mai alung pe oricine îndrăznește să se apropie
Că tovarăși apar pe drum, cât împart un scop comun
Da' familia-i singura care-o sa rămană acolo, oricum
Și vreau să construiesc la randul meu una, da' nu mă simt gata
Probabil deabia atunci o să-nțeleg cum a fost să fii tata
Și poate după ce-mi termin și eu misiunea pe Pământ
O să urmeze și un afterparty, la care-s invitat să cant
Și el o să stea-n primu' rând în sfârșit, mândru de fii-su
Care n-a ascultat de nimeni și-a facut să se-ntample visul
Nu-i nimic pe lumea asta mai greu
Decât să accept că-i ultima oară când îl mai vad pe tatăl meu
Și nu-i nimic pe lumea asta mai trist
Decât că n-am mai apucat să-i zic "Îți mulțumesc că exist!"
Da' nu-i nimic pe lumea asta rămas
De făcut decât să-mi duc regretu-n suflet până-n ultimu' ceas
Încă sper c-o să ne revedem o dată
Așa că nu-i nimic, doar pe lumea asta-ți zic: "Adio, tată..."
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Nimic pe lumea asta (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Nimic pe lumea asta (Piesa Oficiala) - (Visualizer)
Vlad Dobrescu - Nimic pe lumea asta (Versuri)

Piesa Oficiala: Nimic pe lumea asta (Visualizer)
Data: 5 Decembrie 2024

Produs de: PHVNE
Editare: Vlad Dobrescu
Mix: Vlad Dobrescu
Master: NCTK

Auditie placuta:
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Tot ce-ti trebuie (ft. Macanache, OSCAR, Chimie, Nicolla) - (Versuri)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Tot ce-ti trebuie (ft. Macanache, OSCAR, Chimie, Nicolla) - (Versuri)
Vlad Dobrescu - Tot ce-ti trebuie (ft. Macanache, OSCAR, Chimie, Nicolla) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

Refren (Nicolla):
N-ai tot ce vrei, tot ce-ți trebuie
Ia ce-i în regulă ca să repari ce nu e
Cu ce nu poți schimba, nu-ți bate capul
Când drumul-i blocat, apare întotdeauna altul
N-ai tot ce vrei, tot ce-ți trebuie
Ia ce-i în regulă ca să repari ce nu e
Cu ce nu poți schimba, nu-ți bate capul
Când drumul-i blocat, apare întotdeauna altul
Și păsările la început

Strofa 1 (Macanache):
În viață toate sunt la locul lor ca într-un magazin
Unii cred că e coincidență, alții că-i destin
Și nu e vorba de noroc deloc, nici măcar puțin
Nu tre' să faci, dar tre' să crezi că poți să faci din apă vin
Ca să mănânci, trebuiе să muncești, nu contează cine еști
Pentru tot ce faci sau nu faci, oricum o să plătești
Nu cu mai mult, cu mai puțin, trebuie să înveți să te mulțumești
E nașpa rău să fii bogat, până te obișnuiești
Un gând, dacă plantezi pe zi, e mai bine decât nimic
În zece ani ajungi uriaș, oricât ai fi de mic
Poți să ajungi cel mai bun dintre toți, în orice domeniu
Nu vezi că și cei mai proști dintre noi au sclipiri de geniu?
Trebuie să fii puțin nebun să faci ceva impresionant
Mulți nu-și fac treaba până la cap, maxim fac un rezumat
Și tot se uită mirați când dau de rezultat
E ca și cum viața le-a dat ceva scump, dar l-au refuzat

Strofa 2 (Oscar):
Toată viața am fost un copil timid
Până am dat de un negativ, și totul s-a schimbat subit
Am muncit, m-am gândit cum să fac totul din nimic
Iar acum că am reușit constat că sunt nefericit
Am devenit clișeul rockstarului pierdut în târfe și droguri
Ăsta-i prețul când fugi de liniște să domini top-uri
Mi-am pus viața la risc pentru un vis, de a deveni artist
Roagă-te pentru mine, asta nu-i strofă, e un acatist
Jur că mă simt la fel ca VD pe "Noaptea minții"
Închid ochii, am premoniții, știu că-i greu să mă poți simți
Hip-hop-ul mă urăște, jur mă simt și mai real (Okay)
Se bat cu pumnii în piept că-s underground, dar se plâng că n-au bani
Lasă-mă să spun părerea, nu vreau să creez situații
Nu aș face-o cu plăcere dacă-i mulțumesc pe alții
Am intrat în joc cu tupeul, am luat ce-i al meu
Dar într-un final cred că o să dispar ca Deceneu

Punte (Oscar):
Nu mai știu ce-i real
Cred că n-am știut-o niciodată
E ușor să comentezi de pe bancă
Nu mai știu ce-i real
E imposibil să-ți zic ce simt
Dacă nu am un beat pe repeat
Nu mai știu ce-i real
În drumul meu n-am umblat după bani
Am făcut pași, evitând orice scandal
Nu mai știu ce-i real
Dar acum am doar gânduri negative
Fix că nimic nu o să se schimbe

Refren (Nicolla):
N-ai tot ce vrei, tot ce-ți trebuie
Ia ce-i în regulă ca să repari ce nu e
Cu ce nu poți schimba, nu-ți bate capul
Când drumul-i blocat, apare întotdeauna altul
N-ai tot ce vrei, tot ce-ți trebuie
Ia ce-i în regulă ca să repari ce nu e
Cu ce nu poți schimba, nu-ți bate capul
Când drumul-i blocat, apare întotdeauna altul
Și păsările la început

Strofa 3 (Chimie):
Ye, ah
Am rimele fine, eu am compasiune, bro
Asta mi-a dat și flow, venim de aici din Rou'
Icoana după dinero, fac victime din erou
Am ochii bibelou, nu-i poți trezi din hou
Viața e un mister, man, te rog, nu dispera
Pot să te distrez clar, dar văd că vibrezi larg
Și poți să ajungi un sclav, ce poate fi mai grav?
S-apleacă pentru bani, se roagă pentru praf
Și lacrimile care cad pe obraji ca seva de pe copaci
Ai grijă ce faci, în cine-ți-o bagi
Și ni se aduc omagii, pentru ce am pus pe pagini
Am scris și după margini, e goana după argint
Și nici nu vreau să m-agit, că viața trece rapid
Dar man, eu nu sunt perfid, poți să mă ții pe repeat
Și conștiința o ridic, este mental și fizic
Dar nu mă uit la filme nașpa, că nu vreau să mă stric
Dar pentru mine nu există „nu pot”, se respectă un cod
Tot ce ating face rod, am busola cu mine, pace frateleNord
Fac record în jocul ăsta, dacă atacu' de cord
Replici epice, nu știu dacă le pricepi
Sunt în București, în epicentru, mă mișc eficient
Nu sunt delicvent, vreau să fiu super inteligent
Trandafiri și pistoale, foarte puternici

Strofa 4 (Vlad Dobrescu):
Aș vrea să mulțumesc echipei
Și echipa-s eu, purtând 11 tricouri diferite
Prietenii te vor susține că țin la tine, dar nu-ți fac treaba
Nu le mai tot spune ce o să faci, arată-le când e gata
Că decât să le povestești la toți ce planuri ai
La fel de bine ți le-anulai, trebuie să muncești încontinuu
Ca să-ți construiești destinul și dacă nu ești destul de bun
Devino, până mi-am dat seama că nu-i de vină vinul
Am fost pe alcool, nicotină și weed, dar cel mai bine-i lucid
Norocul trece pe la toți, dar trebuie să te prindă muncind
Fiindcă altfel o să ai noroc prostesc, la pescuit și table
Și-o să te întrebi de ce restul toți cresc și tu stagnezi
Găsește o cale, scoate binele din toate
Fă supă din lebede negre, medicamente din venin de șarpe
Multă baftă și sper că te-am ambiționat
Că răsplata vine înainte de treabă doar în dicționar


Refren (Nicolla):
N-ai tot ce vrei, tot ce-ți trebuie
Ia ce-i în regulă ca să repari ce nu e
Cu ce nu poți schimba, nu-ți bate capul
Când drumul-i blocat, apare întotdeauna altul
N-ai tot ce vrei, tot ce-ți trebuie
Ia ce-i în regulă ca să repari ce nu e
Cu ce nu poți schimba, nu-ți bate capul
Când drumul-i blocat, apare întotdeauna altul
Și păsările la început

Outro (Vlad Dobrescu):
N-ai tot ce vrei, tot ce-ți trebuie
Ia ce-i în regulă ca să repari ce nu e
Ce nu se poate schimba, nu-ți bate capul
Când drumul-i blocat, apare întotdeauna altul
Vlad
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Tot ce-ti trebuie (ft. Macanache, OSCAR, Chimie, Nicolla) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Tot ce-ti trebuie (ft. Macanache, OSCAR, Chimie, Nicolla) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)
Vlad Dobrescu - Tot ce-ti trebuie (ft. Macanache, OSCAR, Chimie, Nicolla) - (Versuri)

Piesa Oficiala: Tot ce-ti trebuie (Visualizer)
Data: 5 Decembrie 2024

Produs de: Sez
Editare: Vlad Dobrescu
Mix: Vlad Dobrescu
Master: NCTK

Auditie placuta:
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Cand se risipeste ceata (ft. Cedry2k) - (Versuri)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Cand se risipeste ceata (ft. Cedry2k) - (Versuri)
Vlad Dobrescu - Cand se risipeste ceata (ft. Cedry2k) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

Refren (Vlad Dobrescu):
Când ți-o arzi cu mine alpha, o să-ți iei o mega țeapă la final, că nu sunt genul să renunț
Până la urmă, când se risipește ceața, și-ți vezi în reluare viața, o să înțelegi cu cine te-ai pus…
Și o să strigi că vrei pace, dar nu se poate, e prea târziu
Că suntem soldați din tată-n fiu
Ai câștigat o bătălie, poate și-un trofeu
Dar războiul l-am câștigat tot eu!

Strofa 1 (Vlad Dobrescu):
Relația mea cu competiția-i ceva complicat
Le dau rușine, da-i și înțeleg… Pe de-altă parte, și eu m-aș oftica
Nu crezi că sunt vrednic de podium? Zi-mi: de ce nu?
Că n-am mai scos nimic propriu de peste-un deceniu?
Bine, poate nu-s acel, dar depinde ce preferi:
Un G de verde, sau vreo zece legături de pătrunjel?
Tot felu de MC proptiți în geam pentru pensii
Au căzut de mult, dar se ridică cu pretenții
Școala veche e-n vacanță, îi doare-n pulă pe toți
Și-ăștia mici încă iau tot în bătaie de joc
Și-o ard cu strada-n sus și strada-n jos
Da, da, știu, sunt bagabonți și bazați toți
Ar jura că-s numai caterincă
Li se pare că nu-s real, dar asta doar fiindcă
Nu pot să m-atingă
Așa că nu-mi spune mie cum să fac hip-hop
Maică-ta umblă pe stradă-n halat și șlapi
Tu ai ajuns în București
Și cum ai dat de-asfalt
Ne dai sfaturi
Hai, stai calm tu!
Că făceam d-astea prin anii '90
Pe când era chiar grav
Vrei să ne-ntoarcem acolo? Mai bine las-o așa!
Avem "Bârfe despre târfe", "Lirici pentru critici"
Și multe dume noi pe 2025
Primul foc e sus
În caz că n-am înțeles eu ce-ai spus
Sau n-ai știut cu ce fel de om te-ai pus
Când ți-o arzi cu mine alpha!
See upcoming rap shows
Get tickets for your favorite artists

Refren (Vlad Dobrescu):
Când ți-o arzi cu mine alpha, o să-ți iei o mega țeapă la final, că nu sunt genul să renunț
Până la urmă, când se risipește ceața, și-ți vezi în reluare viața, o să înțelegi cu cine te-ai pus…
Și o să strigi că vrei pace, dar nu se poate, e prea târziu
Că suntem soldați din tată-n fiu
Ai câștigat o bătălie, poate și-un trofeu
Dar războiul l-am câștigat tot eu!

Strofa 2 (Cedry2k):
MC-ii o ard penal, 1 din 2 e caz mental
Altfel, nu le simți prezența, ca la gaz metan
Pamfletarii se pot lamenta, da-s vorbe-n van
Niciun contemporan n-are ce comenta momentan
Fenomenal pe papirus, ca Horațiu
Și asta fără să negociem principii, ca Ion Rațiu
Voi pompați-vă până explodați, dar bluff-ați
Practic, vă declarați apți pentru un zbor în spațiu!
Și "Când se risipește ceața", sângerezi
Nu fii și genul ce-și risipește viața, mă-nțelegi?
Sau încă bâjbâi în "Noaptea minții"
Cu "Ăștia mici", ce insistă aiurea țin să-și țină-n doliu părinții?
Te tragi pe cur pentru ce bagi pe gură
Dar nu poți fii centaur după ce faci centura
Nu chem Caranii, nu chem caralii
Practic e de-ajuns un upercut atent, și te duci la nani!
Nu tre’ să ți-o coc, bă, gogule
Îți provoc un șoc pe loc când te văd la (?), bobocule
Te-am văzut cerșind pe TikTok, mă, milogule
Dă din cioc până te scot din joc, dobitocule!
C-ai mei sunt loco, țăcăniți, măcăni
Și până se risipește ceața, “Orașul e-n flăcări”
Și “În sfârșit”, te convingi
Ferea, ferea, ferea!
Sau te vom transfera-n Ferentari ’95!

Refren (Vlad Dobrescu):
Când ți-o arzi cu mine alpha, o să-ți iei o mega țeapă la final, că nu sunt genul să renunț
Până la urmă, când se risipește ceața, și-ți vezi în reluare viața, o să înțelegi cu cine te-ai pus…
Și o să strigi că vrei pace, dar nu se poate, e prea târziu
Că suntem soldați din tată-n fiu
Ai câștigat o bătălie, poate și-un trofeu
Dar războiul l-am câștigat tot eu!
Inapoi sus

Vlad Dobrescu - Cand se risipeste ceata (ft. Cedry2k) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)

0 comentarii


Vlad Dobrescu - Cand se risipeste ceata (ft. Cedry2k) - (Piesa Oficiala) - (Visualizer)
Vlad Dobrescu - Cand se risipeste ceata (ft. Cedry2k) - (Versuri)

Piesa Oficiala: Cand se risipeste ceata (Visualizer)
Data: 5 Decembrie 2024

Produs de: WUS ONE
Editare: Vlad Dobrescu
Mix: Vlad Dobrescu
Master: NCTK

Auditie placuta:
Inapoi sus