ARES - UNIVERSUL (Intro) - (Versuri)
Versuri (Intro: UNIVERSUL) |
ARES - UNIVERSUL (Intro) - (Versuri)
ARES - UNIVERSUL (Intro) - (Piesa Oficiala)
ARES - Interstelar (Album)
Doamne Universule pe unde te-am pierdut
Eu sunt copilul pe care tu l-ai pus aici pe Pământ
Îmi amintesc ca într-un vis, bucăți din fața ta
Pot să te văd numai în ceață, numai silueta ta
În amintirea mea pot să aud un monolog
Un milion de sunete codificate la un loc
Ca și cum ai vrut să mi te adresezi doar mie
Ca și când eu eram singurul care a dat de tine
Mă roade sincer întrebarea, crede-mă că doare
De ce m-ai ales pe mine dintre milioane de oameni
Credeam că sunt special, dar mi-am dat seama în timp
Că toți suntem speciali indiferent de unde venim
Așa că mi-am găsit chemarea, am aflat de ce-s aici
Și-am inceput să îmi dezvolt un antidot de cicatrici
Fără frici, numai lumină și love
Și asta-i motivația mea frățioare până am să mor
Nopți întregi am stat și-am plâns pe sol
Înecat doar în depresii, droguri și alcool
Singura scăpare a fost ea, un pix și-o foaie
Și din propria cenușă, m-am născut din foc și aer
Nu mă uit in spate, mă uit numai înainte
Viitorul e pe masă, viitorul meu nu minte
Anii mei n-au fost în van, că, ah, muzica mi-e hrană
Fiecare piesă a tratat câte o rană
Și-acum lumea mă aclamă, yeah
Nu vreau nicio coroană, yeah
Nu vreau nicio coroană, yeah
Că sunt doar o persoană, yeah, mmm
Simte-mă acum că poate mâine am să dispar
Simte-mă acum că poate mâine am să mă car
Îmi dau sufletul și inima să fac ceva, yeah
Zona Viselor pentru mine-i familia, yeah
Cât bate inima
O să fiu doar cu ea
O să fiu doar cu ea
Nu m-atingi, am kevlar
Nu m-atingi, sunt blindat
Am focul aprins de la Ra
Nu mă, nu mă sting, nu, nu, nu, yeah
Nopți întregi nici n-am dormit, am plâns
Cu gândul că-ntr-o zi o să fiu sus
Pe exterior eram ok, pentru că doar asta vedeai
Dar îmi era de teamă de ei, de demonii care pândeau
Prinde-mă acum și simte-mă că mâine
Nici tu nu știi, nici eu nu știu ce o să fie
Nu-i vorba nici de oameni, nici de zei
Căci toți suntem egali în fața ei