Versuri

[Dau] amintiri suferințe, dorințe desprinse din minte, îmi spune tot ce simte,
tot ce ne cuprinde până să dezbine sufletele fiecăruia pe care să le vindec.
Stau divin, cladestin da` depind de diferitele aspecte ce dețin forme curente și regrete
unde e iubirea sau considerente când dispare fericirea și ne pune la perete.
Ard de sete__ de ceva vreme temete de tunete de fulgere torente
fără inimă se pierde peste sunete curente și cuprinsul se termină fix în primele momente.
Stai cu mine, n-ai ce să pierzi mereu destinu-mi ține sufletul cu rime liber.
Plin de sine, uiți de zile-n care nu aveai nimic și te simțeai aproape nimeni.
Hai cu mine__toată România tre` să vină și să vadă rapu` la-nălțime
toată munca ce deține doar un scop de a menține un mesaj adevărat la cea mai mare adâncime.
Pot să trec peste mări, peste lume, peste fiecare treaptă, fiecare creastă, culme,
pot să merg până la capăt și nimic să mă îndrume viitorul pentru fiecare-n parte este mâine.
Când îmi iau în scris rol, am în mine-un izvor, trag cu rime-un pistol, dar de-o vreme un vis gol, vând puternic viscol, întuneric - idol într-o scenă rece și goală fără regizor,
E Flou Rege, inventez stilu curg zece douăzeci de versuri repede ca Nilu`
Fug_ atât de mic la înălțime_ și într-un final vreau să primesc doar ce îmi aparține.
Sunt deplin, sunt distins m-am desprins ca-n destin, trec prin vis clădesc fin, fără risc,
să dezbin ca-n Berlin, trec de zid scop atins, sunet fin, flou divin scufundat ca-n Atlantis.
Ține de praxis – timp peste ritm, când totu-i subiectiv și relativ de neoprit
_de neclintit contemplativ nemărginit la infinit de pregătit detalii-n fire de nisip.