Versuri

Strofa 1:
E iarnă, frig de-ngheață apele,
Dar incă port în inimă arsura
Și totuși țin aproapele
Că m-ajuntă să le-nchid la toți gura,
Dar ceva nu e bine o bucată din mine a dispărut în secret,
O caut și-n Claud, dar n-aud ce zice da' sigur e ceva discret...
Ies din miraj, trec la peisaj și mă pun să îl descriu,
Copaci fară frunze, oameni fară suflet,afară aproape pustiu,
Zapada pe blocuri pe-aici și pe-alocuri în jocuri de nonculori
Pictează povestea și vine cu vestea că toți greșim uneori...
Gheață pe asfalt, griji să nu pici, că nimeni nu te ridică,
Pe gerul ăsta șansele sunt mici,nu dai bani , nu se implică,
Două straturi de haine, două de fețe, să poa' să rasfețe ego-ul
Dar cand sună ceasul și dispare glasul, tot rece rămane cavoul...
Am fularul la gat si căciula pe cap dar asta îmi e doar fațada
Și oricât aș fi de îmbrăcat nu reusesc să topesc zăpada.
Folosesc timpul să schimb anotimpul să pot să îi dau culoare,
Să prindă viată și să iasă-n fața primei raze de soare.

Refren:
Atâția fulgi de zăpadă câte stele sunt pe cer,
Nu lasă lumea să vadă că sunt încă prizonier,
E iarnă în interior să evadez nu mi-e ușor,
Sunt un simplu muritor ce strigă după ajutor

Atâția fulgi de zăpadă câte stele sunt pe cer,
Nu lasă lumea să vadă că sunt încă prizonier,
E iarnă în interior să evadez nu mi-e ușor,
Sunt un simplu muritor ce strigă după ajutor

Strofa 2:
Și-ncepe din nou să ningă, pamantul să îl atingă ,
Cuvântul de aur mi-l schimbă în abur,il văd acum in oglindă...
Și-o i-au la pas încerc să las acas' tot ce mă ține-n impas,
Fac urme-n zăpadă , nu fac popas, vreau lumea să vadă pe unde am tras,
Când totul e alb in jurul meu, eu caut verde mai mereu,
Merg pe străzi unde știu că-l găsesc, nu mă opresc, vreau sa zambesc.
Până și ziua mi-e inferioară în fața nopții ce mă-nconjuară
E iarna mă plimb să îmi găsesc locu', e iarnă și simt departe focu',
C-am dat pe drum de viscolul ce a înghețat o gramadă de inimi,
E paradă de oameni mari de zapada și sigur ei nu sunt primii,
Ce defilează în lume, îmbibați de ură ,pierduți în camera asta obscură,
Ce ani la rând tot suflete fură ,pe unde s-o iau sa dau iar de caldură?
Căci castelul meu e gol, ăsta în care-am scris pastelul,
E din ce în ce mai nasol să fi la sol, în faze de tot felul.
Suflarea-i tot mai rece și floarea-i pe cale s-ofliască
Anotimpul ăsta-i STAREA,tot cea ramas în urma noastra...

Refren:
Atâția fulgi de zăpadă câte stele sunt pe cer,
Nu lasă lumea să vadă că sunt încă prizonier,
E iarnă în interior să evadez nu mi-e ușor,
Sunt un simplu muritor ce strigă după ajutor

Atâția fulgi de zăpadă câte stele sunt pe cer,
Nu lasă lumea să vadă că sunt încă prizonier,
E iarnă în interior să evadez nu mi-e ușor,
Sunt un simplu muritor ce strigă după ajutor...